Splendida cetate a celor o mie de sori de Khaled Hosseini .pdf📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:206
- Limba:Română
Splendida cetate a celor o mie de sori de Khaled Hosseini .pdf
Personajele principale sunt două femei diferite pe care viata le aduce împreuna ca soţii ale unui singur bărbat din Kabulul devastat de război. Rivalitatea născuta la început între cele două, izvorâtă din diferenţa de vârstă şi cultură, se transformă pe parcurs într-o prietenie ce le ajută să supravieţuiască sclaviei impuse de soţul cu drept de viată şi de moarte asupra lor şi societăţii în care drepturile femeii sunt inexistente.
Fragment
"Atenţie, femei:Veţi sta tot timpul în casele voastre. Nu este cuviincios ca femeile să bată străzile fără rost. Dacă ieşiţi afară, este obligatoriu să fiţi însoţite de un mahram, o rudă bărbat. Dacă veţi fi prinse singure pe stradă, veţi fi bătute şi trimise acasă.
Nu vă veţi arăta, în nicio împrejurare, chipul. Când veţi ieşi, vă veţi acoperi cu burka. Dacă nu vă veţi supune, veţi fi bătute crunt.
Produsele cosmetice sunt interzise.
Bijuteriile sunt interzise.
Nu veţi purta haine provocatoare.
Nu veţi vorbi decât dacă veţi fi întrebate.
Nu veţi privi bărbaţii în ochi.
Nu veţi râde în public. În caz contrar, veţi fi bătute.
Nu vă veţi da cu ojă pe unghii. Dacă o veţi face, veţi pierde un deget.
Fetelor le este interzis să meargă la şcoală. Toate şcolile de fete vor fi închise imediat. Dacă veţi încerca să deschideţi o şcoală de fete, veţi fi bătuţi, iar şcoala va fi închisă.
Femeilor le este interzis să muncească.
Dacă veţi fi găsite vinovate de adulter, veţi fi omorâte cu pietre.
Ascultaţi. Ascultaţi cu atenţie. Supuneţi-vă. Allah-u-akbar."
Mariam avea doar cinci ani când a auzit prima oară cuvântul harami. Se întâmplase într-o joi. Mai mult ca sigur, fiindcă îşi amintea că fusese neliniştită şi agitată, aşa cum era numai joia, ziua în care Jalil venea la kolba, să o viziteze. Ca să îi mai treacă timpul până când îl va vedea în sfârşit, făcându-i cu mâna şi traversând luminişul prin iarba care îi ajungea până la genunchi, Mariam dăduse jos serviciul de ceai din porţelan chinezesc al mamei ei. Era singura amintire pe care mama lui Mariam, nana, o avea de la propria ei mamă, care murise când nana avea doi ani. Nana preţuia fiecare piesă de porţelan alb-albastru, curbura graţioasă pe care o făcea gâtul ceainicului, cintezoii şi crizantemele pictate manual, dragonul de pe zaharniţă, cu virtuţi de talisman. Tocmai această ultimă piesă i-a scăpat lui Mariam din mâini şi a căzut pe duşumeaua kolbei, făcânduse ţăndări. Când a văzut nana zaharniţa, s-a făcut roşie ca focul, buza de sus a început să îi tremure, iar ochii, şi cel leneş, şi cel bun, au ţintuit-o pe Mariam cu o privire goală, fără să clipească. Părea atât de furioasă, încât lui Mariam i-a fost frică că djinnul va intra din nou în trupul mamei ei. Dar, de data aceasta, djinnul nu a venit. În schimb, nana a apucat-o de încheieturile mâinilor, a smucit-o şi i-a şuierat printre dinţi: — Eşti o harami mică şi prostovană. Cu asta m-am ales după câte-am îndurat. Cu o harami mică şi prostovană, care-mi face praf amintirile de familie. În acel moment, Mariam nu a înţeles. Nu ştia ce înseamnă acest cuvât, harami – copil din flori. Nu era destul de mare ca să îşi dea seama de nedreptate, ca să înţeleagă că vinovaţi nu sunt decât creatorii copilului harami, şi nu copilul harami, al cărui unic păcat este acela de a se fi născut. Totuşi, din felul în care a pronunţat nana cuvântul, Mariam a ghicit că este un lucru urât şi dezgustător să fii harami, precum o insectă, precum gândacii care colcăiau peste tot prin kolba şi pe care nana îi vâna, tunând şi fulgerând. Mai târziu, când s-a făcut mai mare, a priceput. O durea mai ales felul în care nana îi arunca cuvântul în faţă, ca pe un scuipat. Atunci a înţeles ce vrea să spună nana, că un harami este ceva nedorit; că ea, Mariam, este o persoană nelegitimă, care nu va putea ridica niciodată vreo pretenţie legitimă asupra lucrurilor pe care le au alţi oameni, lucruri cum ar fi dragostea, familia, căminul şi poziţia socială. Jalil nu o striga niciodată aşa. Jalil îi spunea „floricica mea“. Îi plăcea să o salte la el în poală şi să îi spună poveşti, ca atunci când i-a povestit cum Herat, oraşul în care, în 1959, s-a născut Mariam, a fost odată leagănul culturii persane, locul în care îşi dădeau întâlnire scriitorii, pictorii şi sufiştii.
Splendida cetate a celor o mie de sori de Khaled Hosseini .pdf
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Splendida cetate a celor o mie de sori de Khaled Hosseini .pdf