Hainish • 5 • Lumii îi spuneau pădure .PDF📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:116
- Limba:Română
Lumii îi spuneau pădure (1976) (titlu original The Word for World Is Forest) este un roman științifico-fantastic scris de Ursula K. Le Guin, bazat pe nuvela din 1972 care a primit Premiul Hugo pentru cea mai bună nuvelă în 1973. Cartea face parte din Ciclul Hainish. În limba română a apărut la Editura Mondial în 1993.
- Precomanda cu livrare din 18 februarie 2022
- Câștigător al premiului HUGO
- Finalist al premiilor NEBULA & LOCUS
Planeta Athshe era un paradis ai cărui locuitori erau binecuvântați cu o înțelegere mistică a vieții. Însă existența pașnicilor athsheeni se schimbă pentru totdeauna când lumea lor este invadată de yeomenii cei însetați de sânge, căci sunt reduși la statutul unor sclavi aflați la cheremul unor stăpâni nemilostivi. Iar disperarea îi împinge să se revolte.
Numai că violența ajunge să amenințe înseși principiile de bază ale societății lor, pervertindu-le credințele și modul de viață. Și, de îndată ce comit prima crimă, își dau seama că au pornit pe un drum fără întoarcere.
„Asemenea tuturor marilor scriitori, Ursula K. Le Guin creează lumi imaginare care reușesc să ne vindece și să ne ajute să ne întoarcem, cu inimile ușoare, în universul nostru.“
„― Uneori apare un zeu, rosti Selver. El aduce un fel nou de a face un lucru sau un lucru nou care să fie făcut. Un fel nou de a cânta sau un fel nou de moarte. El îl aduce peste podul care leagă vremea-visului de vremea-lumii. După ce a făcut-o, așa rămâne. Nu poți lua lucruri ce există în lume și să încerci să le trimiți înapoi în vis, să le ții în interiorul visului, cu ziduri și amăgiri. Asta e o nebunie. Ceea ce este este. Acum, nu are rost să pretindem că nu știm cum să ne ucidem unul pe celălalt.“
Fragment:
" În clipa trezirii, în mintea căpitanului Davidson își făcură apariția două evenimente ale zilei precedente. Căpitanul rămase întins în întuneric și le privi pentru o vreme. Unul era bun: sosise transportul cel nou de femei. Să nu-ți vină să crezi! Erau acolo, în Centralville, la douăzeci și șapte de ani-lu mină de Pământ cu NAFAL-ul și la patru ore de zbor până la Tabăra Smith, transport de femele pentru împerechere al coloniei Noul Tahiti, sănătoase și curate, 212 capete de stoc uman a-ntâia. Sau, oricum, destul de bun. Cel de-al doilea eveniment era mai prost: un raport din Insulele Sterpe des pre recolte slabe, eroziuni masive, o alunecare de teren...
Și rul de 212 femeiuști pieptoase, bune de iubit, îi dispăru din minte atunci când își imagină ploaia ce turna pe pământul arat, transformându-l în noroi, apoi subțiind noroiul într-o zeamă roșie care curgea peste stânci, în marea șfichiuită de ploaie. Eroziunea începuse înainte ca el să plece de pe Insu lele Sterpe pentru a prelua conducerea taberei Smith și, fiind dotat cu o memorie vizuală excepțională, de tipul denumit eidetic, și-o reamintea acum perfect. Se părea că barosanul ăla, Kees, avusese dreptate; în locurile unde intenționai să organizezi ferme trebuia să lași mulți copaci în picioare.
Cu toate acestea, Davidson nu reușea să înțeleagă de ce o fermă de soia trebuia să piardă atâta teren prețios pentru copaci, dacă solul era întreținut cu adevărat științific. În Ohio nu era așa; dacă voiai porumb, plantai porumb și nu risipeai terenul cu pomi și alte chestii. Terra era însă o planetă îmblânzită, pe când Noul Tahiti, nu. De aceea se găsea Davidson acolo, ca să-l îmblânzească. Dacă din Insulele Sterpe nu mai rămăsese acum decât piatră, la gunoi cu ele; încep iarăși, pe altă insulă și te străduiești să iasă mai bine. Nu putem da greș, noi sun-tem Oameni. O să înveți tu imediat ce-nseamnă asta, planetă nenorocită, gândi Davidson și rânji în obscuritatea barăcii, deoarece îi plăceau înfruntările. Oameni Gânditori; gândi Femei, și șirul de figurine începu să i se perinde prin minte, zâmbind și legănându-se. "
